Cât e ceasul... în general (33.) – sau adevăratul jurnal al festivalului

à bientôt, Patrice Pavis

12 decembrie, 10:30

Azi dimineaţă s-a încheiat workshop-ul susţinut de reputatul teoretician de teatru Patrice Pavis. Timp de şapte dimineţi, participanţii la workshop s-au trezit dimineaţă devreme (mărturisesc că somnul meu a avut de suferit) pentru a ajunge la Facultatea de Teatru şi Televiziune să analizeze, împreună cu pedagogul, spectacolele văzute în zilele precedente. Workshop-ul nu s-a derulat într-un mod foarte activ, de vină fiind probabil ora matinală şi teama de a analiza într-un mod superficial spectacolele, dar cu toate acestea, sunt ferm convins că fiecare participant a căutat răspunsuri la întrebările ridicate şi a fost provocat să caute răspunsuri mai departe, chiar dacă nu s-a exprimat în cadrul workshop-ului.


Ca metode de analiză s-a trecut de la semiotică (descriptivă şi analitică) la fenomenologie, cognitivism şi analiza acţiunilor (mişcare şi gest) iar ca materiale pentru a aprofunda analiza ni s-a oferit o bibliografie, precum şi extrase din cărţi, jurnale şi articole.

Analiza diferitelor spectacole din cadrul festivalului a constat în discutarea lor, iar specificul divers al formelor spectaculare dezbătute a dat workshop-ului o notă de complexitate.

Au fost şapte dimineţi plăcute, cu poftă de teatru, cu gânduri ce s-au spus şi cu gânduri neverbalizate, a fost o întâlnire roditoare cu un om de teatru cu experienţă.

orosRafael

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése